Fost director al Spitalului Municipal din Timișoara, ridicat de polițiști pentru luare de mită

Fost director al Spitalului Municipal din Timișoara, ridicat de polițiști pentru luare de mită
Publicat: 31/05/2022, 22:54
Actualizat: 31/05/2022, 22:55

Octavian Mazilu, șeful Secţiei de Chirurgie Generală Oncologică al Spitalul Municipal din Timișoara și unul dintre cei mai cunoscuţi doctori din oraș, a fost ridicat, marţi, de poliţişti şi procurori pentru luare de mită.

Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie şi procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au organizat un flagrant în urma căruia l-au prins pe medicul Ocravian Mazilu, în timp ce ar fi luat mită de la pacienţi, potrivit unor surse din rândul anchetatorilor.

 Medicul Mazilu a fost monitorizat două luni, timp în care ar fi primit mită de la pacienţi de 20 de ori, scrie hotnews.ro..

Procurorii ar fi intrat pe fir în urma unor plângeri venite din partea unor pacienți.

Acesta ar fi încasat sume cuprinse între 100 şi 2.000 de lei în propriul cabinet din cadrul unităţii medicale în care activa ca şef Secţie Chirurgie Generală Oncologică,

Doctorul a fost ridicat în urma unor percheziţii şi urmează să fie audiat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ciolacu: Dacă cineva a furat voturi la primul tur al alegerilor, ca premier mă voi...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Mesajul lui Tudor Chirilă pentru votanții lui Călin Georgescu: „Dacă este un candidat antisistem, unde...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Surse PSD: Dacă se repetă primul tur al alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu va candida
Profesor de Științe Politice: Renumărarea voturilor de către BEC va fi mult mai precară. Decizia...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Alimentul DE POST care distruge creierul. Vlad Ciurea: „De 10 ani nu am mai mâncat”
Destinații de vacanță "interzise". De ce turiştii nu mai sunt bineveniţi în aceste locuri
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Calvarul ia sfârșit pentru aceste zodii. Vor avea un sfârșit de an cum nici n-au...
Ce mașină conduce Elena Lasconi. Ce avere deține candidata care a ajuns în turul doi...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Pasul important pe care vrea să-l facă CRBL
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Drujbele pe benzină: O alegere versatilă pentru lucrările de tăiere